Nadia Comăneci, prima gimnastă care a obținut nota 10 în istoria acestui sport, împlinește azi 59 de ani.
„Zeița de la Montreal” este stabilită în Statele Unite ale Americii din 1989, cu o lună înaintea Revoluției din decembrie.
Într-un interviu pentru Le Monde, Nadia Comăneci mărturisea ce a însemnat gimnastica pentru ea.
„Nu consider că mi-a fost furată copilăria și adolescența, din moment ce e singura viață pe care am cunoscut-o și pe care vreau să o duc. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare mamei mele, ea este cea care m-a dus într-o zi la sală.
Altfel, aș fi avut o existență normală și mult mai puțin interesantă. Nu am niciun regret și nici nu am avut.
Priviți ce înseamnă viața mea: tot ce mi s-a întâmplat mi-a permis să fiu acolo unde sunt azi.
Sigur, am avut momente dificile, ca oricine, dar am trecut peste aceste încercări, pentru că mă straduiesc mereu să fiu pozitivă și să iau ceea ce este mai bun din ce ni se întâmplă. 73 a fost numărul meu de concurs, 7×3=21, reprezentând a XXI-a ediție a JO, la Montreal. Am luat șapte note de zece, trei medalii de aur. 7+3=10”, a precizat Nadia.
Pe siteul cosr.ro – al Comitetului Olimpic și Sportiv Român – există un profil complet al Nadiei Comăneci:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER